Apr 05 2010
Despre a nu avea voie sa privesti
O dupa amiaza inorata. Un lac langa sosea, la marginea orasului. Pasari. Multe pasari. Norii sunt simple desene pe un cer inalt si cenusiu. Pasarile danseaza haotic pe o scena fara spectatori. Poate doar unul singur. Un singur spectator. O masina este oprita la marginea lacului deasupra caruia pescarusii isi scutura aripile. Spectatorul, la malul lacului, nu aplauda. Tace. Priveste. Asculta. Respira vantul. Vantul rece tremura apa. E aproape liniste. Doar tipetele zburatoarelor taie vazduhul. O masina in departare, se plimba agale pe malul opus al lacului. Pescarusii isi vad de zborul in volte inalte, de plutitul lenes pe apele incretite de vant. Masina se apropie. Spectacolul urmeaza scenariul scris de o mana nevazuta.
- Dumneavoastra… ce faceti aici?
- Priveam pasarile…
- Este o proprietate privata
- Stiu. Deranjeaza daca privesc pasarile?
- Cam deranjeaza…
- Atunci nu le voi mai privi…
… fara cuvinte.