I-mage

Da. Ca neam suntem niste constipati. Se vede pe fetele noastre. Mergi pe strada si te uiti in jurul tau. Majoritatea oamenilor au o figura preocupata, incruntata. Rar vezi un zambet. Toti sunt preocupati doar de sine. Toti sunt suspiciosi. Doamne fereste sa incerci sa fotografiezi pe cineva pe strada. Doamne fereste sa fotografiezi ceva aflat in preajma unei proprietati private. Imediat vine cineva la tine si te intreaba pentru ce ziar lucrezi. Toate acestea au o cauza. Pe langa constipatia nativa. Eu inteleg. Oamenii au fost pusi deseori in situatii neplacute de fotografi (a se citi paparazzi) care, pentru un amarat de salariu, surprind frecvent cele mai neplacute momente din viata unui om… fie un scarpinat in nas, fie prezenta alaturi de o persoana nepotrivita . Aici dau dreptate celor care se impotrivesc sa fie fotografiati. Dar de aici pana la a interzice fotografiatul in spatii deschise, fotografiatul de placere si pentru placerea privitorului, e distanta mare. Ca sa fiu mai bine inteles, cu o luna in urma am iesit sa fotografiez un apus inecat in praf. Ceva foarte fotogenic. De unde puteam sa fotografiez acest lucru? De pe camp. Camp care, evident, avea un proprietar. Care proprietar avea si paznic. Normal. Nu au trecut nici zece minute din momentul in care am oprit masina pana in momentul in care a venit paznicul si mi-a pus seria de intrebari deja cunoscuta. De ce, de unde sunt, ce fac eu acolo, bla, bla, bla. I-am raspuns ca astept sa fotografiez apusul si pana atunci, fotografiez fluturii (care erau cu miile) deasupra unui camp de lucerna. Acum sincer, ce au fi putut face cu aparatul in mana in lanul cu pricina. Nu aveam o coasa in mana ca sa tai lucerna, aveam un aparat de fotografiat. Spionaj industrial? In fine, sa ne mentinem lucizi. Dupa dialogul amintit am fost invitat sa degajez terenul (pe un ton politicos, dealtfel) intrucat ma aflu pe o proprietate privata (desi nicaieri nu era afisat vreun indicator in acest sens). Chiar as fi fost curios ce ar fi trebuit sa fac ca sa am dreptul ca, aflandu-ma pe camp, sa fotografiez un apus. Probabil ca ar fi trebuit sa am aprobare scrisa de la proprietar (pe care mentionez ca il cunosc si as fi putut obtine o astfel de aprobare). Pe undeva e normal, pe de alta parte mi se pare semn de constipatie. Constipatie cronica. Pentru a fotografia un apus, e la bunul simt, trebuie sa prinzi momentul, nu sa umbli dupa aprobari, ca se duce dracului apusul. Si avand in vedere ca orice bucatica de pamant are astazi, in Romania, un proprietar, doar de pe sosea, care, se zice, e spatiu public, mai poti fotografia.
Situatia numarul doi. Impreuna cu o prietena si cu un model am iesit zilele trecute la o sedinta foto. Nu pentru bani, nimic serios. Doar o iesire la fotografiat, de placere, in lumina soarelui de sfarsit de septembrie. Si ca locatie am ales o cladire dezafectata apartinand, candva, administratiei portuare (sau cum i-o mai zice). Cladire care de 20 si ceva de ani zace in paragina si care nu are sanse sa fie reabilitata in urmatorii 50 (tot de ani). Dar care, ghiciti? Are un nou proprietar. Cladire la care am ajuns fara sa sarim garduri, fara sa ignoram indicatoare de interdictie. Si numai ce ne apucasem de fotografiat cand… evident, au venit paznicii. Doi la numar. Unul mai tanar si mai ponderat in limbaj, unul mai coclit si mai agresiv verbal. Avand un IQ mai scazut decat numarul de la pantofi si studii putin mai sus decat trenul, cu doua clase maxim mai mult, ne-a pus placa deja cunoscuta. Ca cum, ca ce, ca cand… ca (banuiati?) e proprietate privata. Bineinteles ca am strans tot ce aveam si am plecat. Cladirea respectiva, tin sa precizez, era bantuita de semne ale lipsei de constipatie. Intelegeti voi . Si de pet-uri. Deci zona calcata de picior de om. Dar ai voie sa nu fii constipat sau sa fii insetat, dar nu ai voie sa fotografiezi. Eu unul nu pricep. Desi cred ca incep sa pricep. Daca aveam in tolba un pet de “Noroc la 2 litri jumate” puteam sa il fotografiez si pe paznic. Si-ar fi facut repede calculul, astia oricum nu au ce fura, noi ne alegem cu o bauta moka, toata lumea e multumita si cui ii pasa ca e proprietate privata. De dragul fotografiei voi repeta experienta, dotandu-mi geanta foto cu o sectiune frigorifica aprovizionata corespunzator. Eu pariez ca pot beneficia de locatie fara probleme.
Concluzionand, pe langa toate acestea, raman cu un gust amar. In afara de fotografia de studio, cea de nunta si cea de buletin se mai poate face ceva? Cred ca da. Se poate consuma Ciocolax. Cu moderatie. Sa scapam de constipatie.

Am citit de curand cateva discutii despre efectul modificarii distantei focale asupra perspectivei. Discutii aprinse, pareri diferite. Totusi, realitatea e una singura. Iar optica si matematica au reguli foarte clare. Pentru a lamuri aceasta problema voi incerca, in cele ce urmeaza, sa demonstrez matematic (si optic ) faptul ca, pastrand punctul de statie, MODIFICAREA DISTANTEI FOCALE NU ALTEREAZA PERSPECTIVA. Intr-o fotografie, perspectiva este perceputa prin marimea relativa a elementelor imaginii. Astfel, un obiect apare cu atat mai mic cu cat este mai departe si invers, cu atat mai mare cu cat este mai aproape.

Formarea imaginii printr-o lentila convergenta a fost tratata aici. Astfel, unui obiect aflat la distanta s fata de centrul optic ii va corespunde o imagine (inversata) la distanta d fata de centrul optic, de cealalta parte a lentilei. Marimile s, d si f (distanta focala) sunt interdependente (suma inverselor distantelor s si d este egala cu inversul distantei focale).

In imaginea ce urmeaza, pentru ilustrarea efectului de perspectiva, am folosit doua obiecte de inaltime h1 si h2, aflate la distantele fata de centrul optic s1, respectiv s2.

Admitem ca am focalizat pe primul obiect (Obiect 1), astfel ca imaginea acestuia va avea inaltimea h1′ si se va forma la distanta d1 (Imagine 1) iar planul senzorului/filmului il consideram ca fiind situat aici.

Cel de-al doilea obiect (Obiect 2) va forma o imagine la distanta d2 (Imagine 2), numai ca planul imaginii este situat, dupa cum am spus, la distanta d1, iar imaginea surprinsa va fi proiectia Imaginii 2 pe planul imaginii (Imagine 2 proiectata) si va avea inaltimea h2′.

Folosind asemanarea unor triunghiuri, dupa cum se poate urmari in imagine, se obtine relatia intre inaltimile relative ale obiectelor si imaginilor acestora. Se observa ca marimea f (distanta focala) nu intervine in relatie.

In imagine, modificand cu mouse-ul pozitia punctului F (deci distanta focala) se poate observa efectul asupra imaginilor obtinute, pastrand punctul de statie.

De asemenea, se poate modifica pozitia punctului G (se modifica astfel inaltimea si pozitia celui de-al doilea obiect). Astfel se observa cum influenteaza perspectiva raportul inaltimilor, respectiv raportul distantelor pana la cele doua obiecte.

Aici am postat cateva fotografii de la ultimul clopotel al promotiei 2011 al Colegiului National “Barbu Stirbei” Calarasi

Colegiul National Barbu Stirbei Calarasi

iar aici al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Calarasi

Liceului Teoretic Mihai Eminescu Calarasi

Am facut o mica jucarioara in flash pentru a intelege mai bine variatia profunzimii de camp cu diafragma. Sper sa va placa.

Inainte sa inghiti e bine sa mesteci. Iata de ce. Adineauri am citit pe un forum o fraza care m-a pus pe ganduri. O idee exprimata de catre o persoana pe care nu o cunosc. Persoana pe care o respect, cel putin pentru amploarea subiectului pe care l-a dezvoltat pe forumul respectiv. Se vede de departe ca domnul in cauza stie ce vorbeste legat de fotografie.
Iata ideea care m-a pus pe ganduri:

“Important: Lumina este invizibila !!
Se poate usor demonstra. Proiectati un spot luminos, al unei lanterne de exemplu, pe un perete. De la lentila lanternei si pana la pata de lumina de pe perete nu vedem nimic. Daca aruncam cu pudra de talc pe directia razei, sau daca suflam fumul unei tigari in aceiasi directie, putem observa si raza. Altfel nu. Este deci necesar inca ceva pentru a putea pune in evidenta raza de lumina care altfel ramane invizibila.”

In primul moment am fost tentat sa admit. Mai ales dupa “demonstratia” ce urma afirmatiei. Chiar am spus in sine-mi: cum de nu m-am gandit la asta pana acum? Numai ca lucrurile nu stau de loc asa. Sa luam aceeasi lanterna. Daca ne uitam direct in ea, nu vedem lumina? Ba da. Daca lumina ar fi invizibila am fi precum cartitele. Orbi. Numai ca asa cum e prezentata problema, admitem din start ca nu ne aflam pe traiectoria luminii emise de lanterna. Ori, cum bine stim, lumina se propaga, in lipsa unor obstacole, in linie dreapta. Asa ca e normal sa nu vedem raza. In momentul in care imprastiem pudra de talc, sau fum de tigara in calea luminii, particulele aflate in suspensie vor fi acele obstacole care vor produce reflexia, deci abatarea de la propagarea rectilinie. Iar prin reflexie lumina ajunge la ochi. Si pata de pe perete tot datorita reflexiei o percepem. Deci o vedem. Lumina. Deci e vizibila. Si cea reflectata si cea directa. Eu cred ca e mai corect. Cel putin eu asa inteleg fizica luminii. Si anatomia. Faptul ca ochiul e un organ sensibil la lumina (spectrul VIZIBIL al radiatiei electromagnetice). Deci un organ care “vede” lumina. Deci LUMINA ESTE VIZIBILA. Daca nu era vizibila, nu discutam despre fotografie.
Puteti simti un parfum cand bate vantul? Nu, daca vantul il duce in alta parte. Insa, daca va aflati in calea vantului veti percepe mirosul. Daca nasul nu il simte in anumite conditii, nu inseamna ca nu miroase. Cam asa e si cu lumina.
Ce am vrut sa spun este ca ori de cate ori gasim informatii pe internet e bine sa le trecem prin filtrul propriei gandiri. Inca o data, nu am nimic cu domnul a carui idee eram pe punctul de a o lua de buna. Suntem oameni. Toti gresim. Important e sa invatam. Experienta altora, insumata cu propria ratiune, da rezultate grozave. Iar internetul, ca sursa de informare, e fantastic. Dar trebuie discernamant.

Link: http://www.hanuancutei.com/forum/content/Arta-Vizuala/10425/Fotografia/

Iti doresc, dulce Romanie, sa ajungi o tara in care oamenilor sa la fie drag sa traiasca. O tara in care si oamenii obisnuiti sa nu fie adesea confundati cu infractorii. O tara in care, dupa orele de munca, sa iti poti permite sa iesi sa bei o cafea, relaxat, sa iesi la cumparaturi (nu extravagante) fara grija de a ramane fara bani in portofel. O tara normala, in care sa fii tratat ca individ responsabil, chiar daca in ziua respectiva nu te-ai barbierit sau ai pielea bronzata, fie de la natura, fie din alte motive. O tara din care sa fii mandru (sau sa ai macar curajul) sa spui ca apartii.
Dar ce legatura poate avea asta cu fotografia? Are. Tangential, dar are. Dupa cum probabil ca ati observat, sunt inebunit (innebunit, dupa unele surse academice) dupa aparatele foto, mai noi sau mai vechi. Imi place sa le privesc, sa le tin in mana, sa imi inchipui ce fotografii frumoase au facut sau vor face. Numai ca, pentru a face fotografii, aparatele, in special cele mai vechi, trebuie sa fie ajutate cumva. Unele dintre ele cu surubelnita. Si acum ajungem la problema care a generat acest post. Ca sa resuscitezi un aparat ai nevoie de o sumedenie de unelte si dispozitive. Unele se pot manufactura, altele se cumpara gata facute (de chinezi, in special, ca asta e piata). Buun. Si de unde le cumperi? Pai de la magazine specializate, nu? Unul dintre ele, accesibil aici la mine, in acest colt de mandra tarisoara e Bricostore. Sunt un fan al magazinelor de acest gen. Aici gasesti o multitudine de “jucarioare” care fac deliciul oricarui impatimit de surubareala. Si, plimbandu-te printre rafturi, este imposibil sa nu iti umpli cosul cu o gramada de scule pe care, desi le mai ai, le vrei in alte game coloristice ) De exemplu un patent cu maner izolat in plastic cu buline rosii. Vreau sa mentionez ca anul trecut le-am lasat niste milioane bune celor de la Bricostore. Pe diverse minunatii de care credeam ca am nevoie. Si pe care le-am folosit mai mult sau mai putin. Rindea electrica, freza, compresor, clesti, menghine, suflanta de aer cald si muuuuulte alte briz-brizuri cu care nu are rost sa va plictisesc. Inchipuiti-va un copil intr-un magazin de jucarii.
Ei bine, eu astazi imi doream un cleste, ceva cu varfuri lungi si ascutite, pentru a demonta on obiectiv ce mi-a facut probleme folosind sculele pe care le detineam. Numai bine, pentru ca am gasit un clestisor de desfacut sigurante, foarte potrivit pentru demontarea obiectivului rebel. L-am pus in cos. Evident ca am mai studiat oferta. Mai existau x seturi de clesti (made in china) care ofereau cumva aceleasi facilitati. In fine, m-am decis la unul. Cativa metri mai incolo, o surubelnita in cruce de o dimensiune uzuala demontarilor frecvente pe care le intreprind, imi face cu ochiul. O pun si pe ea in cos. Chestie de 3,99 lei in plus. Apoi ma mai gandesc…. Mai am vreo 3. Ce dracu’ sa fac cu asta? O pun la loc…, apoi iarasi in cos, si, in final, la loc in raft, gandindu-ma ca Bricostore va ramane tot acolo, si cand mi se vor strica cele 3 surubelnite o voi cumpara. Toate bune si frumoase pana aici. Parca va recunoasteti printre rafturile unui supermarket, nu?
Ei bine, de aici incepe epopeea. Merg frumusel la casa. Cu un singur produs. Clestele multdorit. Platesc. Domnisoara de la casa ma intreaba daca am card Bricostore. Evident ca am ca doar sunt client fidel (anul trecut, in decembrie, chiar am beneficiat de un bonus pe baza punctelor acumulate … o trusa cu acuarele, carioci, culori si lipici.. o minunatie, imi doream din copilarie asa ceva. Ca sa fiu serios, chiar nu imi folosea. Nici baiatul meu de 4 ani nu a fost extaziat de achizitie. Termos nu mai aveau, ca eu din ala imi doream ).
In mod normal, la iesirea de la casa te intampina individul de la paza care verifica cumparaturile si bonul de casa. Obisnuit cu procedura, ii dau omului bonul si ii arat clestele. De obicei operatiunea dura cateva secunde. Surpriza… de data aceasta. Cerberul imi spune sa astept putin. Eu ma gandesc ca are niscai probleme urgente. Numai ca nu asta era problema. Apare un tip, responsabil de nu stiu ce.. care imi spune ca exista o suspiciune. Nu mi-a spus ca suspiciune de furt, dar nu era greu de banuit. Cum ca as fi avut la un moment dat in cos si o surubelnita. Socul a fost destul de mare. Chiar foarte mare, dat fiind faptul ca am scris acest post urmare intamplarii. I-am spus, asa cum dealtfel se intamplase, ca surubelnita am pus-o la loc in raft. I-am mai spus ca nu ma asteptam la un astfel de tratament. Si cam la asta s-a rezumat situatia. Daca banuiam ca se poate ajunge la astfel de situatii penibile lasam rahatul de surubelnita in stea 0×75 mm in cos. Ma costa 3.99 ron. Dar nu o umilinta de genul asta. Nu am avut timp sa discut problema. Chiar ma grabeam. Dar maine imi fac timp sa discut cu responsabilul de supermarket. Nu am ce sa ii reprosez baiatului care si-a facut datoria. Probabil ca multi fura. Dar trebuie facuta diferenta. De-aia imi doresc o Romanie normala.

Puteti misca punctele rosii (A, F, C) pentru a observa efectul asupra imaginii formate.

Mai exact, ce face fiecare:

• A modifica distanta s – de la subiect la camera si, eventual, dimensiunea obiectului
• F modifica parametrul f – distanta focala
• C permite schimbarea pozitiei/dimensiunii lentilei

Puteti misca punctele rosii (A, F, C, D) pentru a observa efectul asupra profunzimii.

Mai exact, ce face fiecare:

• A modifica distanta s – de la subiect la camera
• F modifica parametrul f – distanta focala
• C modifica diafragma
• D modifica cercul de confuzie

Campul de profunzime se compune din:

• Dn – zona din fata subiectului
• Df – zona din spatele subiectului